Reproducerea asistată

“Programul social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creșterea natalității” este finanţat de la bugetul de stat, din bugetul Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse și are ca scop sprijinirea financiară a cuplurilor şi a persoanelor singure din România, în vederea efectuării procedurilor medicale de specialitate recomandate, ca element principal de susţinere a creşterii natalităţii în România.

Pentru anul 2022 se acordă sprijin financiar pentru un număr de maximum 2.500 de beneficiari ai Programului și, începând cu data de 01.01.2023, se acordă sprijin financiar pentru un număr de maximum 10.000 beneficiari ai Programului pentru efectuarea, pe teritoriul României, a procedurilor medicale de specialitate recomandate, în condițiile legii; număr total 12.500 beneficiari.

Dosarele se pot depune începând cu data de 05.12.2022.

Criterii de eligibilitate:

cei doi membri ai cuplului infertil (căsătoriți sau nu)/ femeia infertilă să fie cetățeni români și să aibă domiciliul în România;

cei doi membri ai cuplului infertil (căsătoriți sau nu)/ femeia infertilă să aibă calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România;

procedurile medicale de specialitate recomandate trebuie să se desfășoare într-o unitate medicală de pe teritoriul României, parteneră a programului, autorizată să desfășoare acest tip de activități;

vârsta femeii beneficiare să fie cuprinsă între 20 și 45 ani.

Actele necesare înscrierii în Program:

Cererea de înscriere – Anexa 1, care cuprinde următoarele documente justificative:

Copii ale actelor de identitate ale solicitanților;

Declarație pe propria răspundere – Anexa 1a;

Document din care să rezulte diagnosticul de infertilitate, cu indicația medicală pentru realizarea procedurii de FIV, eliberat de un medic specialist în obstetrică-ginecologie cu supraspecializare FIV și reproducere umană asistată medical, angajat sau colaborator al unității sanitare partenere, emis cu maximum 60 de zile înaintea depunerii dosarului – Anexa 1b;

Adeverință eliberată de Casa de Asigurări de Sănătate din care să rezulte calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate a solicitantului, emisă cu maximum 60 de zile înaintea depunerii dosarului sau orice alte documente oficiale, conform legii, care să probeze calitatea de asigurat;

Acord individual de prelucrare a datelor cu caracter personal – Anexa 1c.

Solicitanții trebuie să depună online la adresa [email protected] a MFTES dosarul complet.

În cazul solicitanților care nu au posibilitatea transmiterii dosarului online, aceștia pot trimite dosarul complet la adresa MFTES, în cadrul secțiunii contact pe site-ul www.mfamilie.gov.ro.

Toate documentele componente ale dosarului trebuie completate și semnate (unde este cazul) și certificate „Conform cu originalul”, după care trebuie scanate și trimise pe adresa de e-mail: [email protected].

Dimensiunea totală a documentelor scanate transmise pe e-mail nu trebuie să depășească 25 MB.

Lista centrelor in vitro din România

GYNIA
Str. Mosoiu nr. 60
Spitalul Clinic Judetean De Urgenta Cluj-Napoca (Sectia Clinica Obstretica Ginecologie 1)
Strada Clinicilor nr. 3-5
Clinica Venus Med
Strada Observatorului nr. 107
Luni - Vineri: 07:30 - 20:00h.
Sâmbătă: închis
Duminică: închis
Centrul de Fertilitate și FIV Columna (Regina Maria)
Str. Dorobantilor nr. 29
Euromaterna Constanta
Str. Ștefăniță Vodă nr. 32
Centrul Medical HitMed
Str. Stefan cel Mare nr. 23
Clinica Venus Med
Strada Ecaterina Teodoroiu nr. 50A
Luni - Vineri: 07:30 - 20:00h.
Sâmbătă: închis
Duminică: închis
Omini Clinic
Str. Grigore Ureche nr. 2, Bl. 6 Martie
Origyn Fertility Center
Str. Gr. Ureche 1-3, bl. W. Mărăcineanu, mezanin
Luni - Vineri: 08:00 - 20:00h.
Sâmbătă: 08:00 - 16:00h.
Duminică: închis
Origyn Fertility Center
Str. Palat nr. 3C, Complex Palas, United Business Center 4, et.1, Ap. E3 - M1
Luni - Vineri: 09:00 - 21:00h.
Sâmbătă: 09:00 - 21:00h.
Duminică: închis
Centrul Medical Calla
Str. Constantin A. Rosetti nr. 1
Luni - Vineri: 09:00 - 20:00h.
Sâmbătă: închis
Duminică: închis
Clinica Zygota
Str. Transilvaniei nr. 161
Luni - Vineri: 08:00 - 16:00h.
Sâmbătă: închis
Duminică: închis
Clinica Gynoprax
Str. Cardinal Iuliu Hossu nr. 57
Luni - Vineri: 08:00 - 19:00h.
Sâmbătă: închis
Duminică: închis
Origyn Fertility Center
Str. Meseriașilor nr. 2, bl. 10, parter
Luni - Vineri: 16:00 - 20:00h.
Sâmbătă: 08:00 - 16:00h.
Duminică: închis
Clinica Life Born
Str. Alexandru Odobescu nr. 65
Clinica Gynatal
Str. Protopop George Dragomir nr. 1
Luni - Joi: 07:00 - 16:00h.
Vineri: 07:00 - 15:00h.
Sâmbătă: exclusiv proceduri și cazuri speciale
Duminică: exclusiv proceduri și cazuri speciale